Cum să obții un credit pentru nevoi personale

Cum să obții un credit pentru nevoi personale?

blog-calendar-icon Created at: 22.12.2023
blog-views-icon 871

Este foarte important să ai la îndemână posibilitatea de a accesa un credit pentru nevoi personale. Motivele pentru care să apelezi la această soluție pot fi numeroase, de la cheltuieli neprevăzute la planificare unor renovări sau achiziția unor produse utile pentru locuința ta. 

Un credit de nevoi personale poate fi folosit chiar și pentru mici investiții.

Sistemul de creditare din România funcționează sub supravegherea Băncii Naționale a României (BNR). Acest organism de reglementare se asigură că practicile de creditare sunt corecte și transparente. Băncile și instituțiile financiare nebancare din România acordă credite persoanelor fizice eligibile pe baza bonității și a stabilității financiare. Una dintre condițiile esențiale pentru a putea accesa un credit, indiferent că vorbim despre unul bancar sau de la IFN, este să ai un venit constant. Acesta poate fi dovedit printr-o adeverință de venit, extras de cont bancar sau printr-o verificare a bazei de date ANAF. 

Studiază piața

Dacă te-ai decis că ai nevoie de finanțare trebuie să-ți acorzi timpul necesar pentru a realiza o analiză a pieței. În cadrul acestei analize trebuie să studiezi ce dobândă fixă este percepută, care sunt costurile totale ale creditului (DAE), rata lunară, perioada de creditare, dar și taxele sau comisioanele percepute. De regulă, durata creditului este de maximum 5 ani, atunci când vorbim de credite pentru nevoi personale. 

Analizează-ți situația financiară

Criteriul principal pe baza căruia îți este acordat un credit este situația ta financiară. În funcție de aceasta se stabilește și suma pe care o poți obține. Mai exact, veniturile pe care le încasezi. Potrivit legilor actuale, gradul maxim de îndatorare pentru credite în lei este de 40%. Astfel, dacă ai mai multe credite, valoarea cumulată a acestora nu trebuie să depășească 40% din veniturile tale. În caz contrar, nu vei putea să mai obții alte credite pentru nevoi personale. 

Înainte de a aplica pentru un credit poți face o simulare pentru a vedea sumele pe care le vei avea de achitat în fiecare lună. O astfel de simulare te poate ajuta să îți planifici mai eficient bugetul. 

Dacă nu ai mai accesat credite până acum nu înseamnă că ai un scor de credit bun. Persoanele care au deja credite și plătesc ratele la timp, conform graficului de rambursare, pot avea un scor FICO chiar mai mare. 

Scorul FICO este furnizat de Biroul de Credit și este un număr format din 3 cifre (300-850). Acesta este obținut din procesul statistic care prelucrează informațiile referitoare la creditele înregistrate în sistemul Biroului de Credit despre persoana vizată. 

Unele bănci sau instituții financiare nebancare pot folosi acest scor pentru a evalua capacitatea de rambursare a creditului.

Creditorii pot evalua dacă ai o situație financiară bună și un loc de muncă stabil.

Cum aplici

Tehnologia avansată ne permite ca în ziua de astăzi să aplicăm și online pentru un credit. În loc să depui cererea de credit în modul clasic, la o sucursală fizică, poți să scapi de drumuri la bancă și să o depui online. Ține cont însă că fiecare bancă sau instituție financiară nebancară poate avea condiții diferite. Astfel, poți întâlni situații în care să poți depune cererea online, însă apoi tot să fie nevoie să te deplasezi la sediul fizic pentru a duce actele necesare sau pentru a semna contractul de credit. 

Din punct de vedere al implementării tehnologiei în sistemul finanțării de credite, instituțiile financiare nebancare stau cel mai bine. Majoritatea acceptă depunerea cererilor, dar și a actelor online. Asta înseamnă că nu trebuie să mai faci drumuri și la sediile fizice și poți rezolva tot procesul online. 

IFN au introdus modificări și în analiza cererii de credit. Astfel, pentru a putea oferi un răspuns cât mai rapid, analizele sunt realizate de multe ori automat, în urma interogării unor baze de date. 

Pe lângă metoda online, la IFN poți opta și pentru solicitarea unui credit prin telefon sau chiar și SMS. Da, ai citit bine, poți solicita un credit prin SMS. Trimiți un mesaj scris către creditor și acesta te va contacta pentru a completa cererea de creditare și pentru a-ți oferi toate informații necesare. Conversațiile telefonice vor fi înregistrate și păstrate în arhiva creditorului. 

În plus, mai poți alege să aplici pentru împrumut și prin e-mail. Această metodă poate dura mai mult în cazul în care nu îți verifici des adresa de e-mail. Cele mai rapide metode sunt prin intermediul unui formular online sau telefonic. 

Metoda online, chiar dacă poate părea mai complexă, nu este. Aceasta este accesibilă chiar și pentru utilizatorii începători, astfel că nu trebuie să-ți faci griji. Completează datele solicitate, iar de restul se ocupă reprezentanții creditorului. Ca și sfat, îți recomand să furnizezi mereu informațiile corecte și să te asiguri că toate imaginile trimise (carte de identitate, extras bancar, adeverință de salariu) sunt clare. 

Indiferent de metoda folosită pentru aplicare, prelucrarea datelor cu caracter personal este realizată într-un mod profesionist. Astfel, datele tale nu vor fi partajate cu terți și ți se vor aduce la cunoștință toate detaliile necesare. În cazul aplicării online, datele tale sunt criptate cu tehnologii de ultimă generație.

Documente pentru un credit pentru nevoi personale 

Așa cum am precizat deja, la majoritatea creditorilor ți se vor solicita documente de identitate și chiar și de venit. Pentru identificare, cel mai ușor este să furnizezi datele cărții de identitate. În unele cazuri ți va solicita chiar și o imagine/copie a acestuia. 

Un amănunt important este termenul valabilitate al acestui act. Atunci când aplici pentru un card de credit de la AXI, acesta trebuie să aibă o valabilitate de minim 30 de zile.

Apoi vin documentele pentru dovedirea venitului. Acestea pot să difere de la un creditor la altul. Astfel, dacă vorbim despre bănci, acestea vor solicita mereu o adeverință de salariu de la locul de muncă. Aceasta trebuie completată de angajator (departamentul de resurse umane/contabilitate). În cadrul acesteia se va menționa salariul încasat în ultimele trei luni, dar și tipul de contract de muncă înregistrat (part-time, full-time, perioadă definită/nedefinită) etc. 

Procesul de aprobare 

După ce ai furnizat toate documentele necesare trebuie să aștepți procesul de analiză realizat de bancă sau IFN. La bănci, acesta durează, de cele mai multe ori, câteva zile lucrătoare. Sunt însă cazuri în care termenul poate ajunge și la săptămâni. În schimb, la IFN analizele sunt realizate mult mai rapid. 

Acest lucru se datorează și faptului că la IFN sunt folosite metode automate. Astfel, durata este mult mai scurtă. Multe instituții financiare nebancare îți acordă răspunsul aproape pe loc. Asta înseamnă că, la câteva minute după ce ai trimis cererea, vei primi răspunsul dacă ești sau nu eligibil pentru creditare. Chiar și cele mai lente IFN îți vor acorda răspunsul a doua zi lucrătoare sau în termen de maxim câteva zile lucrătoare. Acesta este clar un avantaj dacă ai nevoie de un credit rapid. 

Cum primești banii și cum se restituie un credit pentru nevoie personale

Acest lucru poate să difere la un caz la altul. Multe bănci și IFN aleg să-ți trimită banii în cont. Asta înseamnă că trebuie să ai un cont bancar deschis sau, după caz, ți se poate deschide unul special pentru credit. Astfel îți va fi mult mai ușor să administrezi contul și să ai o privire de ansamblu asupra creditului tău. 

Chiar dacă puțini creditori oferă această variantă, mai sunt și cazuri în care vei putea să încasezi banii numerar. Cel mai bine este însă tot printr-un cont bancar. 

Restituirea unui credit pentru nevoi personale se realizează în rate lunare pe o perioadă determinată. Valoarea acestora îți sunt trecute pe contract. Tot acolo regăsești și alte detalii a creditului de nevoi personale. De aceea este foarte important să-ți studiezi cu atenție contractul de creditare. 

Cert este că, în prezent ai la dispoziție credite pentru nevoi personale acordate de bănci și instituții financiare nebancare. Indiferent de suma solicitată, este foarte important să faci o analiză obiectivă a ofertele disponibile pe piață. Doar așa poți descoperi cel mai avantajos credit de nevoi personale. Informează-te, citește toate detaliile contractului și apoi plătește mereu la timp ratele lunare. Acestea sunt condițiile esențiale pentru a putea profita din plin de un credit pentru nevoi personale. 

Dobanda minima aferenta cardului de credit AXI Card este de 5,9%/ luna, respectiv 0,19%/ zi si dobanda anuala efectiva este de 85,04%,doar daca, in perioada de plata imediat urmatoare datei la care ai utilizat limita de credit, achiti integral suma utilizata impreuna cu dobanda perceputa pentru aceasta. Perioada de plata a obligatiilor de plata aferente AXI Card este intervalul 1-5 al fiecarei luni.

Dobanda se aplica doar sumelor utilizate si nerambursate din limita de credit aferenta AXI Card.

Daca intr-o anumita luna nu ai posibilitatea sa achiti integral suma utilizata si dobanda perceputa pentru aceasta, este obligatoriu sa achiti cel putin suma minima datorata.

Spre deosebire de alte carduri de credit, pentru cardul de credit AXI Card nu se percepe comision de emitere si nici comision anual de administrare. Astfel, daca detii un card de credit AXI si nu il utilizezi, nu vei plati niciun comision sau cost suplimentar.

De asemenea, nu platesti comision pentru platile pe care le faci cu AXI Card la POS, in Romania sau in strainatate, la comerciantii unde este afisata sigla Mastercard. Pentru mai multe detalii, te rugam sa consulti lista comisioanelor si tarifelor percepute de emitentul cardului de credit AXI Card, disponibila aici www.axi-card.ro/termeni-si-conditii-eps

0 comentarii